Plagiatul nu este numai o fraudă academică, tron al impostorilor. Ci este și o armă mortală pentru spirit. Acum, ea a generat, pentru prima oară, situația unei amenințări cu moartea: colega noastră Emilia Șercan, jurnalist de investigație și cea care se află de mai multă vreme în lupta împotriva imposturii generată de plagiat, de doctorate trucate, de complicități parcă nesfârșite, până la nivele foarte înalte, a primit pe mobil o amenințare cu moartea.
Plagiatul ca amenințare cu moartea. Știu din experiență, a mea și altora, din România, foarte puțini, de altfel, că, la noi, dar și în alte părți, a susține o astfel de luptă nu vine fără costuri. Te expui, vezi cum colegi și colege tac și mai mult, nu reacționează față de imposturile și fraudele academice. Emilia Șercan se expune foarte mult căci, în ultima vreme, s-a ocupat nu de mediul academic „civil”, ci de cel al structurilor militare. În speță, Academia de Poliție. Obstacolele întâlnite de ea în vederea documentării, a obținerii legitime de date de interes public pentru a susține profesionist analizele, sunt, unele, în pofida legii. Sunt regulamente în curs de schimbare, acces interzis la teze suspecte de plagiat, înlocuiri de teze sau părți, tot ce poate fi imaginat pentru a ascunde adevărul. Și vorbim de „academii” patronate și de Ministerul Educației, loc unde se parafează oficial obținerea titlului de doctor în…
Noi nu avem jurnaliști de investigația în zona universităților „civile”. Comisiile de etică ale acestora nu fac decât ceea ce scrie la lege: se autosesizează (rar) sau răspund la sesizările primite. Noi nu avem încă puse în lucru mecanisme de ranforsare a prevenției, de acomodare a mediului academic cu o reală cultură a integrității. Pe mulți nici nu-i interesează, din păcate. De la comisii de analiză, de concurs pe post până la decizii de escamotare a adevărului la nivelul unor universități, miza, de multe ori, nu e sănătatea mediului academic, ci camuflarea realității. Cui folosește asta? În mod sigur nu obiectivului fundamental: educarea studenților noștri.
Ceea ce a publicat Emilia Șercan până acum ar fi trebuit să producă decizii (legea permite) de sancționare (dar nu cu „aspra” măsură de reducere a slariului cu 10% pe 3 luni) a celor care mențin impostura în universitate sau în organisme pendinte de minister (prin lipsa de reacție, prin amânarea pronunțării în cazuri de plagiat celebre). Nu se întâmplă așa ceva. Și cum să se întâmple când vedem ce se întâmplă cu Justiția sau cum a devenit de nerecunoscut Legea Educației. Unde consolidarea etică și de integritate a învățământului superior e lăsată mai mult pe seama unui curs predat de mulți care nu sunt de specialitate. Și care nici nu sunt instruiți în această cultură specifică a fraudei academice, a integrității academice.
Emilia Șercan este membră CARFIA. Centrul pentru Integritate Academică al Universității din București. Efortul ei trebuie susținut în continuare. Am scris despre această situație, despre ea, Institutului de Cercetare a Fraudei și Plagiatului Academic, unde UB este membră. Munca Emiliei e ca o nestemată într-o lume academică care nu vede că fără integritate, universitatea e ca o coroană de tinichea. Din fericire, lumea noastră universitară are și produce valori. În ciuda și nu datorită „sistemului”.Ar fi bine să le apere mai răspicat în fața impostorilor.
