Cred că Integritatea (academică) ar putea fi, ar trebui să fie o practică cotidiană. Ne lipsesc programe, activități de formare susținute de această idee. Practica cotidiană până când devine un reflex, nici nu te mai gândești că trebuie să fii corect, cinstit, responsabil. Ești.
Am participat la Universitatea din Geneva, în organizarea IRAFPA, la lansarea cărții L’urgence de l’integrite academique și la masa rotundă, structurată în cinci sesiuni, pe temele principale ale Integrității academice. Am condus discuția Secțiunii a doua privind raportul dintre Juridic și Academic. Iar în ultima sesiune, am avut o intervenție privind formarea specialiștilor în Integritate academică.
În practica …vieții mele de zi cu zi e inclus și un măr. L-am luat cu mine la masa rotundă. În drum spre universitate, foarte aproape era un anticariat și am intrat. Ca de obicei. Un domn spre 70 mă întâmpină. Încep o discuție despre libretul lui Rossini, plecând de la piesa de teatru a lui Schiller, Wilhelm Tell. Guillaume Tell. Aveam un sâmbure de idee despre cum să încep sesiunea a doua și …lucrurile s-au legat firesc. Mărul…cunoașterii. Muști din el, mărul nu mai are integritate și ai, astfel, acces la cunoaștere. Povestea rebelului Wilhelm Tell, a celui care nu se supune unui ordin înjositor, m-a făcut să mă gândesc la supunere și nesupunere, la curajul de a spune NU și de a te lupta pentru o cauză. Cum a făcut și acela. Elvețianul Wilhelm Tell. Discuția cu domnul l-a făcut să caute – știa că a fost un număr din L’Avant-scene cu subiectul ăsta – dar, la raft nu mai era iar calculatorul i-a spus că fusese vândut. Am plecat din anticariat spre universitate cu finalul uverturii de la opera lui Rossini (în cap) care dă, între altele, sentimentul urgenței.
Ziua a început cu lansarea cărții L’urgence de l’integrite academique, apărută în Franța, la EMS, sub direcția științifică a lui Michelle Bergadaa, președinta IRAFPA, profesor emerit al Universității din Geneva și Paulo Peixoto, profesor și ombudsman al studenților de la Universitatea din Coimbra care, anul trecut, în octombrie, în condițiile pandemice dure, a organizat și găzduit în siguranță prima Conferință IRAFPA. Cartea are 520 de pagini! ( o mare provocare pentru un recenzor), include articolele a 40 de autori, structurate în șase teme: Restabilirea încrederii academice, Rolul publicațiilor științifice, Raportul Juridic/Academic, Cultura instituțională a integrității, Regândirea formării pentru Integritatea academică, Difuzarea Integrității. Suamrul îl găsiți aici.
Ne-am regăsit apoi, după un prânz rapid la cantină, în amfiteatru, colege și colegi din Elveția, Franța, Portugalia, și, online, din Muntenegru, România – prin Emilia Șercan, Canada pentru a discuta complexitatea temei Integrității academice punând în valoare expertize care asigură caracterul interdisciplinar al IRAFPA: filosofie, sociologie, economie, drept, medicină, psihologie, biblioteconomie, artele spectacolului, management, inteligență artificială.
Dificil efortul moderatorilor celor cinci sesiuni de a „disciplina” durata intervențiilor! Într-un fel, era de așteptat căci importanța temelor, relațiile dintre ele ca și narațiunile privind cazurile de lipsă de integritate au condus spre o dezbatere densă, nu lipsită de poziționări polemice (și în sesiunea mea). Toate au indicat dedicarea participanților și conștientizarea faptului că Integritatea academică nu mai poate fi lăsată numai pe palierul actelor normative, a elementelor de legislație nerevizuite. Ea a devenit o urgență, semnalată tot mai frecvent în lumea academică. La cinci ani de la înființare, IRAFPA lansează, prin Conferința de la Coimbra, recent apăruta carte, masa rotundă evocată mai sus, dar și prima Școala de vară (în Franța, în iulie), o mișcare tot mai decisă în vederea fondării Științelor integrității. Mă bucur să fiu la originea noii filosofii a Institutului alături de colegi și colege care cred că atât activitatea didactică, de cercetare, cât și cea de publicare merită un mediu mai sănătos din punct de vedere etic. E un benevolat constructiv care poate genera speranța integrității trăită ca practică cotidiană.
