Indicele Hirsch e o modalitate de numărare și evaluare a articolelor științifice și a impactului lor prin numărul de citări ale acestora. Nu a orice fel de articole, nu a orice fel de citări. Și nu pentru toate domeniile cunoașterii. Dacă indicele tău Hirsch e, să zicem 10, asta înseamnă că ai publicat 10 articole care au, fiecare, cel puțin zece citări. Inventat de Jorge Hirsch în 2005 pentru aplicare în domeniul fizicii, precum ucenicul neascultător, Indicele a devenit noua mantră a performanței științifice, dincolo de domeniul său primar de referință. Este creditat și discreditat aproape în egală măsură, așa cum apreciază însuși creatorul său, preluat de Gemma Conroy pe 24 martie acest an în articolul său din Nature Index.
Jorge Hirsch, profesor la Departamentul de Fizică al Universității din San Diego, California, este, după cum declară, el însuși o „victimă” a propriului Index: cele mai consistente articole despre cercetările sale de 30 de ani, care erau considerate „împotriva curentului”, în domeniul superconductivității materialelor, nu sunt indexate cât altele, în special micul articol despre…Indicele Hirsch! De ce crede acum dl. Hirsch că, dincolo de faptul că nu a fost inventat alt sistem de măsurare a performanței științifice, totuși, Indicele generează malformări sau induceri în eroare, mai ales când el devine o piesă de bază în evaluarea solicitărilor de grant, de pildă? Pentru că…rezum cele scrise chiar de Jorge Hirsch în Physiscs and Society (vol. 49, no 1, ianuarie 2020): dacă ești student și înveți de la profesorul tău despre superconductivitate și proful are un mare Indice Hirsch, nu îndrăznești să pui întrebări simple, să chestionezi cele spuse de prof, și mergi mai departe fără să îți lași intuiția să vorbească. Astfel, gândirea inovatoare poate fi frânată. Alt fap/efect: Indicele Hirsch e supraconsiderat la angajări sau aplicații pentru granturi de cercetare. Asta determină cercetătorii să se orienteze spre subiecte la ordinea zilei, să insiste asupra lor prin mai multe articole ca, astfel, să-și mărească Indexul Hirsch. Un efect important și el al acestei situații: cu cât un articol e mai citat, cu atât scad șansele să fie pus la îndoială. Alt efect: au apărut, în timp, numeroase sesizări privind gonflarea artificială a H-Index prin „suveica” inter-colegială („te citez, mă citezi”). Alt efect: cei care fac peer-review tind să îți recenzeze mai favorabil articolul dacă sunt citați. De aici, o mare problemă etică începe să prindă contur, incluzând și celelalte aspecte menționate. Ce se întâmplă după ce…a prins contur? E o altă istorie. Întreg sistemul de recenzare aduce în discuție politica revistelor și editurilor de a-și numi recenzenții, ținând cont de efectul acțiunii acestora asupra propriilor lucrări (cum va da sau nu OK-ul unui articol unde teza poate pune sub semnul îndoielii chiar o cercetare a recenzentului, fără ca acesta să fie pomenit; recenzentul prevede că, dacă își va da ok-ul, propriul Indice Hirsch ar putea fi afectat).
Inventatorul celebrului acum Indice Hirsch conchide cu următoarea idee privind Indexul:
One has to look at the nature of the work,” says Hirsch. “If you make decisions just based on someone’s H-index, you can end up hiring the wrong person or denying a grant to someone who is much more likely to do something important. It has to be used carefully.
Desigur, rămâne întrebarea de bază: Indicele Hirsch dă vreo idee despre valoarea performanței științifice? Căci citarea, în sine, spune ceva, dar ascunde mult mai mult. Interesant: CARFIA a invitat colegii și colegele să refere, prin puncte de vedere trimise aici, asupra modului cum se măsoară performanța academică; nimeni nu a reacționat. Sunt, desigur, explicații.
