Universitatea din București a deschis, din 2012, prin punctele de vedere emise privind frauda academică, un drum esențial în universitatea românească privind instalarea unei culturi etice, a integrității în mediul academic românesc. Foarte puțini universitari atunci sau mai înainte, și câțiva jurnaliști de investigație, au fost consecvenți în a identifica anatomia fenomenului și a expune consecințele nefaste ale acestuia atât pentru studenți cât și pentru cadrele didactice. Dar și pentru credibilitatea diplomelor universitare și, de ce nu, pentru fibra morală a acestui mediu profesional care primește, necondiționat, încrederea publică și a publicului.Mai ales la momentul admiterii la facultate.
Vom prezenta cazuri publice de plagiat, din România și din alte țări, pentru a observa tipologia acestei fraude academice prin care texte, imagini, grafice sunt folosite ilicit în mod public de cei/cele care nu sunt autorii lor. Plagiatul nu e numai rudimentarul copy-paste. Mulți nu știm că denumirea e aplicabilă numai în domeniul digital unde poți face „copy-paste” după pasaje de lucrări care sunt în format electronic. Înainte de computer și internet, copy-paste se făcea nu numai cu mâna, ci și de mână. Tipologia plagiatului e mai complexă iar complexitatea ei aduce în discuție, de câțiva ani, performanțele softurilor numite incorect softuri anti-plagiat. Ele sunt softuri care revelă numai similitudinea de text. Rezultatul testului de similitudine, cum e corect de denumit, urmează să fie analizat de specialist care va constata el dacă similitudinea, nivelul ei, conținutul ei, suprafața ei indică plagierea. Mașina ajută, dar omul e încă in charge.
Din acest punct de vedere, este de analizat, de pildă, comunicatul recent al Universității de Vest din Timișoara, privind expertizarea suspiciunii de plagiat în cazul tezei de doctorat a dlui Florian Bodog unde mașina a indicat 36% similitudine. Comisia de etică a universității a expus detaliat procedura de analiză, apoi ceea ce a „constatat” softul Ithenticate și, în final, hotărârea. Plagiatul a fost asumat oficial de către Senatul universitar iar UVT a cerut, în consecință, MEN retragerea titlului de doctor.
Ceea ce trebuie subliniat e că, în cazul speței plagiatului, contează, desigur, dimensiunea lui (câte rânduri, pagini), dar mai mult intenția și comportamentul de tip plagiator. Pentru opinia publică ar trebui să fie mai important aspectul moral al faptei decât aspectul cantitativ al acesteia.
Mai important decât aspectul punitiv în cazul plagiatului și al altor forme de fraudă, de proastă conduită în predare și cercetare, mi se pare că este crearea unui mediu de învățare care să permită studentului să se formeze într-un context academic moral, integru. Acest mediu trebuie să creeze condițiile pentru acest tip de formare. E ceea ce fac cele mai bune universități din lume de mai mulți ani.
(Marian Popescu, 27.07.2018)
