Când se va termina?Cum se va termina?

Emilia Șercan este lector al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București și membră a CARFIA. A devenit foarte cunoscută după o tenace activitate de investigații care a dus la dezvăluirea nu numai a unui mare număr de plagiatori de la unitățile de învățământ superior militare cât și pentru modul profesionist în care a pus în evidență un mecanism al corupției academice, cu complicitatea unor înalți funcționari din Educație. Acum, complicitățile și corupția din sistem au trecut la un alt nivel, îngrijorător, de neacceptat care pun în cauză viața personală a jurnalistei pentru a o compromite.
CARFIA susține de ani de zile ideea că corupția în mediul academic românesc este încă necercetată serios, că, prin complicități și ministeriale, și parlamentare se încearcă chiar în această perioadă amnistierea plagiatorilor de dinainte de 1989. CARFIA solicită Universității din București, Consorțiului „Universitaria” să reacționeze față de această situație așa cum este ea descrisă în articolul Emiliei Șercan de azi, 4 aprilie.

https://pressone.ro/emilia-sercan-autoritatile-statului-au-orchestrat-o-operatiune-de-kompromat-impotriva-mea-acum-incearca-sa-o-musamalizeze?fbclid=IwAR2wJHBQbnLRyfnBcK3t8QTOl4PCFwbMS-yc8QSjzC1HoCCf1JkbB-4L7yU

Apelul de solidaritate cu Emilia Șercan:

Spread the love

2 comentarii

  1. Maria Buturugă Răspunde

    Să se termine?!? Generaţiile care şi-au început în anii din urmă activitatea ştiinţifică îi văd pe cei care au deja vechime în sistem făcând exact ce critică la generaţiile care sunt pe final/prelungire de activitate. Aşa se face că noile generaţii vor dori să profite, precum înaintaşii lor, de diplome obţinute uşor, chiar dacă pe baza unor lucrări plagiate de cei de la care şi-au cumpărat lucrările…
    Mai există, totuşi, speranţe: generaţiile viitoare, cei care acum cresc privind zbaterile noastre între a profita şi a nu îi lăsa pe alţii să profite. Aceste noi generaţii îşi vor găsi motivaţia de a ieşi din cercul vicios.
    Vreţi o ieşire acum?!? Sunt necesari doi paşi:
    1. alcătuirea tuturor comisiilor de doctorat şi licenţă din persoane sub 45 de ani
    2. renunţarea la orice cercetare a veridicităţii diplomelor actuale
    Ce se rezolvă astfel? Având prea puţine ocazii de furt intelectual în alcătuire, noile comisii îşi vor putea impune criterii de corectitudine care să fie şi aplicate pentru toţi. În plus, se ajunge la anihilarea celor care urmăresc să şantajeze pe cei cu diplome fals-obţinute, aflaţi acum în funcţii importante, aşa încât să nu mai fie urcate în acele funcţii persoane şantajabile.
    Tot ce propun aici porneşte de la observaţia că mai periculoşi decât plagiatorii, pentru sănătatea intelectualităţii româneşti, sunt cei care impun în anumite funcţii aceste persoane şantajabile.

    • Marian Popescu Autor articolRăspunde

      Bună ziua. problema comisiilor dă bătăi de cap de multă vreme. Dar introducerea criteriului vârstei e ea însăși un tip de discriminare și dubioasă moral: oameni lipsiți de nervul etic se află în toate generațiile. Nu aș generaliza. Aș cere, cum CARFIA o face de multă vreme, instalarea unei culturi etice și de integritate în mediul academic, dincolo de introducerea unui curs cu această problematică. Universitățile noastre, însă, par să nu dorească, prin programe specifice, o astfel de reformă.

Dă-i un răspuns lui Marian Popescu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.