70?

Decizia Guvernului privind modificări la Legia pensiilor care, între altele, permite universitarilor de 65 de ani să își continue, printr-o simplă cerere, activitatea până la 70 de ani, a produs deja reacții clare de respingere. Atât din partea corpului academic, prin Consorțiul „Universitaria” care reunește cinci mari și importante universități din România, cât și prin Alianța Națională a Asociațiilor Studențești.

Când a împlinit 65 de ani, cel care scrie aceste rânduri a făcut o cerere pentru ieșirea la pensie. A considerat că așa este corect, moral față de colegii mai tineri, față de studenți. Când a fost invitat să susțină cursuri după 65, a acceptat. Era plătit „cu ora” și nu bloca un post didactic mare, cel mai mare într-o universitate. Trecuse și el printr-un…blocaj, la sfârșitul anilor ’70, chiar înainte să înceapă cariera universitară: atunci „savanta de renume mondial” de la București a interzis concursurile pe post didactic. El urma să candideze pentru un post de preparator, primul de jos în sus, entry level. Era căsătorit și gândea un plan de carieră. În universitate. Nu s-a întâmplat decât mai târziu, în 1991. În loc să facă cercetare, pentru care profii din studenție îi spuseseră că era înzestrat, a făcut…naveta cu trenul (ca să predea engleza la o școală din Târgoviște), a fost bibliotecar (unde, între alte activități, a cărat tone de cărți, reviste din depozite ale bibliotecii aflate în comune din jurul Capitalei) și etc.

Știam, ca orice student care a ales facultatea nu ca unul care „trebuia” să facă o facultate, care erau cursurile, seminarele, profii de interes pentru mine. Nu lipseam de la întâlnirile cu ei. Am avut și profi aflați la marginea pensionării. La unii condiția fizică era degradată, la alții era evidentă „înghețarea” în stereotipuri didactice, de comunicare, o uzură morală a raportului lor cu cunoașterea.

Veți înțelege de ce cred că relația profesorilor cu universitatea după 65 nu trebuie să fie una de intrare în prelungiri fără a considera performanța, arhitectura curiculară, relația cu studenții, racordul cu lumea și lumea celor tineri. Nu cred că toți cei de 65 sunt performanți la nivelul funcției/performanței didactice și de cercetare. Cum nu cred că toți cei sub 65 sunt potriviți pentru a „preda” în universitate. Cred că concursurile de intrare în sistemul universitar ar trebui revăzute fundamental. Sunt colegi și colege care nu știu să comunice bine conținuturi pe care le stăpânesc bine. Ca student îți dai seama imediat despre asta. În mod normal, intrarea în învățământ ar trebui să presupună testarea acestei competențe de comunicare ținând cont și de cultura digitală. A vorbi în public este o artă crezută mai puțin necesară., dar care, introdusă sistematic în arhitectura Educației la noi, ar spori fără niciun dubiu calitatea interacțiunii între profi și elevi/studenți. Fiecare doemniu de cunoștințe și-a creat în timp propriul limbaj, dar mai puțin propria modernitate de comunicare. Vârsta în Educație e și despre acest lucru.

Universitățile au reacționat și din perspectiva autonomiei care le este granatată prin lege și care, acum, se vede trecută cu vederea. Tot printr-o lege! Ceva nu e în regulă. Cred că este un moment în care universitățile ar trebui să își reconsidere nu numai managementul resurselor umane, ci și revederea scopului pentru care există și a valorilor (morale?) pe care le susțin. Declarativ, ele își asumă răspunderea societală, dar în practică ar putea face mai mult și altfel în direcția consolidării culturii lor etice și de integritate. Căci resursa umană ar trebui văzută, în Educație, exact din această perspectivă. Altfel, mari competențe profesorale și de cercetare care s-au dovedit a fi impostori, plagiatori sau delincvenți ai cunoașterii, au fost semnalate mai tot timpul.

Să faci cerere că vrei să „predai” până la 70. Atât. Indiferent că ești bun, că studenților le place cursul tău, modul de lucru cu ei? Universitatea este astfel scoasă din ecuație. Educația e un domeniu unde ieșirea la pensie ar trebui legiferată ținând cont nu atât de vârstă deși reperul de 65 trebuie să rămână, cât mai ales de autonomia universitară care poate găsi căi legale de a continua colaborarea cu profii performanți.

Cred că recenta modificare legislativă care…încă nu e validată definitiv, e un test. Cine și de ce ni-l dă acum?

Spread the love

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *