Organizații și Etică. Semnal editorial

Dorin Bodea este, fără dubiu, unul dintre cei mai buni specialiști la noi – foarte puțini, de altfel – în studiul comportamentelor și managementul organizațiilor. Semnalez aici trei lucrări ale sale care, din perspective diferite, aduc în discuție, între altele, și tema etică în construcția sinelui, dar și a managementului organizațional. M-a interesat în mod special un studiu foarte documentat, Valorile angajaților români (Editura Result Development, 2013) unde „onestitatea”, „integritatea” revin în mai multe capitole. După studiul psiho-sociologic, Cine sunt eu? (Editura Result Development, 2017) unde două capitole, „Managementul mediocrității” și „Incompetența care se vrea la vârf” îmi atrag atenția în mod particular din perspectiva CARFIA, Dorin Bodea publică la aceeași editură, Adevărul incomod de la vârful organizațiilor, 2018, o extraordinară anatomie a eșecului la vârful organizațiilor. Lumea academică are mult de învățat din lucrările lui Dorin Bodea dacă, vorba unui autor, „școala vrea să învețe”.

Descopăr de curând Centrul de Studii Socio-Economice și Multiculturalism de la Iași, fondat de frații Iulian Warter și Liviu Warter, care editează și revista „Journal of Intercultural Management and Ethics” al cărei nr 2/2019 este dedicat în întregime eticii și integrității academice. (http://warter.ro/jime/index_files/Page3156.htm)

Iulian Warter și Liviu Warter au coordonat editarea volumului Understanding Culture and Ethics in Organizations: A Study of Eastern and Central Europe (Emerald Books, Londra, 2020) unde este examinată prin studii sectoriale relația între Etică și culturile naționale din zona geografică de referință și impactul acestei relații în organizații. Volumul, care e o raritate între studiile de gen, are ca țintă înțelegerea diferențelor și a percepțiilor despre acestea privind modul de a face afaceri în țările din Vest în comparație cu cele din Est. ( (https://books.emeraldinsight.com/page/detail/Understanding-National-Culture-and-Ethics-in-Organizations/?k=9781838670238)

 (Îi mulțumesc domnului Iulian Warter pentru amabila semnalare a apariției editoriale.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *