Norme juridice, norme etice. Interdependențe (I)

sursa intheblack.com

Drd. Cătălin Constantinescu-Mărunțel

            Nu este niciun secret că o societate nu poate exista fără norme. Normativismul este un fenomen ușor de observat și bine cunoscut, însă discuția nu se poate opri la simpla remarcare a existenței unui ansamblu de reguli, ci trebuie să continue spre a analiza natura (diversă) a acestora și modul în care ele se raportează la diferitele paliere ale vieții sociale. Am putea spune că nici oamenii, nici normele nu se nasc asemenea, iar ironia face ca prin efectul celor din urmă, în anumite situații, doar cei dintâi să poată ajunge să fie egali. Astfel, dreptul, religia, moralitatea, cultura și economia își spun toate cuvântul cu privire la liniile directoare ale conduitelor umane.

   În cele ce urmează, vom căuta să punctăm trăsăturile cheie și proprii ale unei norme juridice, acelea care nu se regăsesc în cazul celorlalte tipuri de reguli, urmând ca apoi să precizăm care sunt modalitățile prin care un sistem de drept permite coexistența și conlucrarea între cele dintâi și cele din urmă.

            Normele juridice sunt definite în doctrina de specialitate drept „acele reguli de conduită, cu caracter general, tipic și obligatoriu, ce reglementează o relație socială, relație socială adusă  la îndeplinire de bunăvoie de cetățeni sau de către autoritățile statului sau, în caz de nerespectare, prin constrângere statală”[i]. Din start trebuie observat că acest tip de norme, inter alia, are două trăsături esențiale.  Pe de-o parte, ele stabilesc condițiile în care se desfășoară una sau mai multe relații sociale, acestea din urmă devenind astfel raporturi juridice[ii]. Pe de cealaltă parte, încălcarea unei norme juridice, spre deosebire de violarea oricărui alt tip de normă, poate atrage intervenția autorităților publice în vederea corectării situației astfel născute.

            Normele juridice, în funcție de sursa lor, pot fi împărțite în legale și contractuale. Normele juridice legale sunt cele care emană de la stat, prin intermediul unor autorități publice care au în competența lor dreptul sau obligația de a adopta reguli general obligatorii. Exemplele sunt multiple și bine cunoscute: Parlamentul, Guvernul, Ministerele, Consiliile Județene etc. În funcție de domeniul vieții sociale pe care îl reglementează, aceste norme ajung să se grupeze în ramuri de drept, precum dreptul constituțional, dreptul civil, dreptul penal etc. Științele juridice pot fi la rândul lor împărțite în funcție de acest criteriu. Astfel, științele juridice de ramură sunt „cele care studiază un fascicul de relații sociale, având obiect de reglementare propriu, metodă proprie de cercetare (metoda de ramură) și formulând principii de ramură”[iii].

            În acest punct, merită explicată diferența între normă de drept și izvor (formal) al dreptului. Am văzut deja că norma este o regulă, o linie directoare pe cât posibil clară pentru stabilirea modului în care o persoană se poate manifesta într-o anumită situație particulară. Aceste reguli sunt, însă, imateriale, ele existând strict într-un plan ideatic fără o legătură tangibilă cu lumea materială, concretă, în care individul trăiește. Această punte între cele două spații este reprezentată de izvorul formal de drept, definit în literatura de specialitate drept „modalitatea de exprimare a regulilor de drept, forme obligatorii care conțin precepte de conduite care se impun social în formă juridică, beneficiind de forța coercitivă a statului”[iv].

            Să lăsăm deoparte pentru moment ramurile mai „specializate” ale dreptului, precum penalul, administrativul, fiscalul etc., pentru a ne putea apleca pentru început mai bine asupra relațiilor de zi cu zi. Acestea din urmă, în proporție covârșitoare, formează domeniul de aplicare al dreptului civil. Conform art. 1 alin. (1) din Codul Civil, „sunt izvoare ale dreptului civil legea, uzanțele și principiile generale ale dreptului”. 

            În lumina celor expuse mai sus, într-o exprimare mai puțin academică, izvoarele formale de drept sunt sediile (locurile) unde pot fi găsite normele juridice, între care se găsesc actele normative și tratatele internaționale, precum Constituția României, Codul Civil, Convenția Europeană a Drepturilor Omului etc. 

            Diferența dintre o normă și izvorul său formal este utilă în primul rând pentru a înțelege modul în care o societate „jonglează” cu diferitele sale reguli. Să luăm un exemplu simplu și relevant (probabil) pentru orice comunitate și pentru orice epocă: să nu ucizi. În România anului 2020, această normă poate fi găsită în art. 102 alin. (1) din Constituția României[v], în art. 58 alin. (1) din Codul Civil[vi], dar și în art. 188 din Codul Penal[vii]. Care este concluzia: că aceeași normă de drept își găsește expresia în mai multe izvoare formale de drept, cu sau fără variații impuse de context.

            Acestea fiind spuse, trebuie observat că normele juridice nu apar din neant sau dintr-un capriciu irațional al sorții, ci sunt produsul unui set de factori culturali, economici, politici etc. Astfel ajungem la noțiunea de izvor material al dreptului, la rândul său crucială pentru înțelegerea temei noastre centrale. Aceasta reprezintă „acele condiții preexistente dreptului, cadrul economic, social, politic, cultural, ideologic, care se impun legiuitorului în procesul de creare a dreptului”[viii]. Prin urmare, dreptul se dezvoltă prin crearea de norme juridice pentru a răspunde unor cerințe existente la nivelul societății.

            Aceste nevoi sociale sunt diverse și răspund particularităților fiecărui sector de activitate. Este posibil ca statul să aibă nevoie să colecteze mai multe taxe sau este posibil ca într-o anumită regiune să fie necesară desfășurarea relațiilor administrației publice cu cetățenii și în limba unei minorități naționale. Totuși, la fel de posibil este ca dreptul să nu reacționeze la o împrejurare concretă, fie ea economică sau de altă natură, ci la creșterea în importanță a unei reguli preexistente într-o anumită comunitate, însă de altă natură. Spre exemplu, este posibil ca autoritățile locale dintr-un sat cu o populație exclusiv musulmană să dorească să impună ore de funcționare speciale localurilor în perioada Ramadanului. În această ipoteză, statul, prin autoritățile sale locale, dorește să confere caracter juridic unei norme religioase preexistente. Ca urmare a întregului proces, pentru acea comunitate, norma religioasă va fi dublată de o normă juridică legală cu același conținut. Izvorul formal al normei juridice va fi un act normativ al autorităților publice locale, iar, în ceea ce privește izvorul formal al normei religioase, acesta va putea fi găsit în textele sacre ale musulmanilor. 

            Scenariul poate fi tradus sau reprodus și la nivel central, și în raport cu alte tipuri de norme. Mai important, el poate presupune o alegere conștientă a legiuitorului de a-și autolimita domeniile în care intervine prin norme juridice. Spre exemplu, cu toate că dreptul civil este una dintre cele mai puternic reglementate norme juridice, diversitatea de la un punct încolo imprevizibilă a relațiilor sociale a creat nevoia legiuitorului de a recunoaște că normele juridice de drept civil trebuie, în anumite condiții să fie completate de norme morale general împărtășite la nivelul societății. Astfel, conform art. 14 alin. (1) din Codul Civil, „orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să își exercite drepturile și să își execute obligațiile civile cu bună-credință, în acord cu ordinea publică și bunele moravuri[ix]. Din păcate, la fel ca multe alte definiții folosite de dreptul românesc în prezent,  definiția este ușor circulară. Pentru comparație, mult mai corectă și potrivită ni se pare o definiție propusă în literatura internațională: „buna credință reprezintă adoptarea de către un individ a unei conduite în baza unui mobil pozitiv, în baza unui sentiment al legii sau al unei obligații, atunci când obligația reprezintă necesitatea de a acționa în vederea respectării legii”[x].

            Prin urmare, încheiem această primă parte a prezentării noastre cu trei concluzii. În primul rând, normele juridice sunt acele norme a căror eficacitate depinde de voința statală și sunt singurul tip de norme a căror încălcare poate conduce în mod direct la intervenția forței de constrângere a statului. În al doilea rând, normele juridice sunt reguli care pot fie să reproducă dispoziții de altă natură, fie să se completeze cu norme juridice de altă natură. Cele două, împreună, conduc la cea de-a treia idee, anume că normele etice pot să funcționeze și să producă efecte concrete atât în mod independent, cât și prin mijlocirea normelor juridice. Cum se materializează această relație de veritabilă interdependență vom explora în textele următoare.


[i]     Simona Cristea, Teoria Generală a Dreptului, 3, C.H. Beck, București, 2019, p. 18.

[ii]    Raportul juridic este, de fapt, o relație socială reglementată de o normă juridică.

[iii]   Simona Cristea, op.cit., p. 6.

[iv]   Ibidem, p. 37.

[v]    Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate. 

[vi]   Orice persoană are dreptul la viață, la sănătate, la integritate fizică și psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieții private, precum și alte asemenea drepturi recunoscute de lege.

[vii]  Uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

[viii] Simona Cristea, op.cit., p. 37.

[ix]   Codul civil, într-o variantă adusă la zi, poate fi accesat pe portalul Ministerului Justiției, la adresa http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/109884

[x]    Simon Blackburn, Ethics. A very short introduction, Oxford University Press, Oxford, 2001, p. 102.

Cătălin Constantinescu-Mărunțel este doctorand în Drept penal în cadrul Școlii Doctorale a Facultății de Drept a Universității din București. Începând din anul universitar 2014-2015, este colaborator al aceleiași facultăți, ținând seminare la anul I, la materiile Teoria Generală a Dreptului și Doctrine Juridice. În societatea civilă, este membru-coordonator al Departamentului pentru Justiție de Tranziție și Teorie Juridică din cadrul noului Centrului pentru Etică, Drept și Educație.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.