Online, dar cum?

sursa https://images.app.goo.gl/QQ1QSC6keZKAfbpU6

Contextul actual, prin restricțiile decise și consecințele lor (încă neștiute), ridică dificultăți în premieră pentru Educație. Organizarea finalizării studiilor pentru clasele terminele, în preuniversitar, a admiterii la facultate sunt numai câteva. Cu această ocazie, ceea ce se știa, apare acum la lumină ca un fapt: nu toată populația școlară are acces și echipament pentru a fructifica accesul online. Mai mult, admiterea, de pildă la Medicină, Arte/Artele spectacolului, în special, și, probabil, și altele, cere prezența la fața locului admiterii. Cum poți face examen la Actorie, de pildă, când nu poți fii în prezența candidatului și în prezentul examenului? La domeniile vocaționale, ideea de test-grilă nu merge. La fel, prin Zoom și alte e-platfome, eficiența ar fi limitată.

Dincolo de conținutul și scopul admiterii la facultate, apare acum o serie de probleme privind administrarea admiterii care, în multe locuri se face cu și prin hârtii ce trebuie aduse personal de candidat. E limpede că normele, regulile, decizii ministeriale trebuie schimbate. Sunt, desigur, și facultăți/universități care fac înscrierea online.

E necesară acum constituirea unui grup de lucru care să propună ministerului soluția cea mai bună pentru Educația prin online. Nu transmiterea de informație sau conținut, ci Educație. Dincolo de imprevizibil, de calibrarea, uneori, imposibilă, a măsurilor, o regândire a Educației din perspectiva „mutației” în online trebuie să țină cont de un raport just între online și in presentia. Ideea că prezența vie, față în față a participanților la procesul educațional, elevi/studenți-profesori, poate fi automat rezolvată prin recursul intensiv la e-platforme și alte mijloace digitale, e precară, păguboasă și, tradusă în decizie, cu efecte de necontracarat la un moment dat. Articole, studii apărute în ultimul deceniu observă și analizează efectele online-ului asupra studenților, de pildă. Unul, apărut acum nici trei săptămâni o demonstrează clar. (v. American Journal of Distance Education, https://doi.org/10.1080/08923647.2020.1748491)

Sunt cadre didactice care au probleme de comunicare reale, nu numai în profesie, ci și ca persoane. Niciodată, nimeni nu le evaluează abilitățile de comunicare, ca lumea, la intrarea în sistem. Nu știu cum să transmită un conținut, nu știu să folosească limbajul gestual, mijloacele electronice, modurile interacțiunii cu elevii/studenții sau au o dicție imperfectă. Praful cretei la tablă le e încă familiar. Asta se știe demult. Dar acum, imperativul nedigerat ca lumea al trecerii în online adaugă și familiarizarea cu oferta online-ului. Cu alte cuvinte, a fi familiar cu ceva străin. Nu e cazul copiilor, elevi, studenți, pentru care, se știe și asta, în bună măsură, „familia” e „vorbitul” cu tableta, laptopul etc. Ei și ele comunică în mod obișnuit altfel decât mulți dintre profesorii lor. În același timp, dău frâu liber, cum se întâmplă în unele țări (v. relatarea „La revolucion des copiones” din El Pais, Spania), la moduri de înșelăciune, substituire de identitate.

Dincolo de stimularea, dezvoltarea gândirii, Educația are și un alt obiectiv major: dezvoltarea modurilor comunicării la nivelul fiecărui elev/student. O gândire care nu poate fi comunicată eficient, adică una care să lege persoanele (v. etimologia lui „coleg”), să construiască rapid punți între moduri de a gândi diferit, este una care se autoizolează. „Cumunicarea fără comunicare”, despre care a scris și Andrei Pleșu, la un moment dat, erodează continuu relația interumană. În Educație, asta e ireversibil. Comunicarea eficientă e și cea care creează comunități. Ne place, și folosim adesea, mai ales în documente, sintagma comunitatea academică. E fiecare departament, facultate, universitate așa ceva?

Frenezia forțată de context a trecerii la online trebuie gândită ca lumea. Dacă am pus în mâna celor care n-au, tableta, și…cam atât, substanța Educației e eliminată. Nimeni nu știe acum – de aceea se și poate imagina de acum înainte – cum va fi viața comunităților, organizațiilor, companiilor, sistemelor de acum încolo după ce lecțiile primului (a celui de al doilea) val al pandemiei vor fi învățate. Dacă vor fi învățate. Pandemia indică, cere schimbări de gândire a ce era cunoscut într-un fel, de comportament și, de fapt, de Educare. Cu cât distanțarea fizică e menținută mai mult și nu e acompaniată de un răspuns educațional care să apropie participanții la proces de chiar esența Educației și nu numai să îi mențină prizonierii învățării, cu atât valoarea online-ului va crește artificial. E o mare provocare, desigur, dar a descoperi ceva nou în Educație pare acum că e posibil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *