Ce se poate face?

Frauda academică este un subiect neplăcut. Mai bine zis este un fenomen periculos care are amploarea relevată de instrumente de măsurare a ei, dar și de voința, necesitatea de o cunoaște. E greu să o demaști, aici „vedeta” este plagiatul, dar mult mai greu e s-o înfrunți cu armele simple ale corectitudinii, cinstei, responsabilității, încrederii. Universitățile construiesc și pun la lucru, în mod diferit și cu eficiență diferită, „filtre” de integritate. Sunt ca obiectele aruncate, ca în basm, care fac să crească obstacole în calea Răului. În timp ce eroul fuge. Ele comunică mai mult despre Fraudă ca fiind ceva Rău, dar nu comunică explicit de ce e Bine fără Fraudă. Pentru asta e nevoie de un antrenament special în care valorile morale să fie reinstalate în chiar actul de transmitere a cunoștințelor, în chiar modurile de a face cercetarea și de a o aduce la cunoștință publică.

Asta facem la Institutul de la Geneva, la IRAFPA, creat acum aproape trei ani, unde, pe baza unei experiențe acumulate în peste 15 ani de către cei câțiva care l-au înființat, încercăm conceperea și punerea în lucru a câtorva moduri de antrenament special în ce privește integritatea academică. Care să poată fi asimilate în universitățile ce-și doresc să nu mai „fugă” de zmeoaica Fraudă academică. Întălnirea de lucru de acum, din martie (v. foto), l-a avut ca invitat pe directorul INRS din Canada, Philip-Edwin Belanger, în fața căruia, pentru a-l familiariza cu Institutul, câțiva dintre noi (Michelle Bergadaa, președinta IRAFPâ, Pierre-Jeran Benghozi, responsabil de certificările de integritate, Paulo Peixoto, de la Universitatea din Coimbra și cu mine, amândoi lucrând acum la certificarea „Campionii integrității” pentru școlile doctorale ( la noi aș vrea să fie „consilierii de integritate”), am expus rapid ce credem despre și ce facem pentru integritatea academică. Discuțiile, pe baza unor prezentări, au fost structurate conform unei agende primite cu câteva săptămâni înainte.

Acum 15 ani, Michelle Bergadaa se lansa în ceea ce urma să devină un lung și dificil drum privind lupta împotriva corupției academice. Scria atunci primul newsletter. Acum a ajuns la al 76-lea. Primul a fost citit de câteva zeci, ultimul confirmă audiența de câteva zeci de mii. „Eu nu sunt o Jeanne d’Arc, nu-mi place să fiu văzută așa”, îmi spunea la un moment dat. A fost privită cu suspiciune, a fost „pusă la colț”, a fost amenințată, i s-a pus în vedere ” să termine” cu analiza și revelarea plagiatelor de la unele universități din Elveția (la început), că altfel va fi „dată afară”! Michelle a reușit, în timp, să creeze, cum ne-a scris de curând, o „comunitate de destin”. Căci e vorba de colegi și colege care vor să creeze și să instaleze o cultură a integrității în universități. E un drum, e un destin. Puțin îl urmează, puțini cred în așa ceva acum. Dar, cum glumeam, uneori, la început a fost unul, apoi doisprezece. Atenți la lungirea CV-ului academic, rezumând predarea strict și numai la..”predare”, fără nicio contribuție la a construi un mediu academic integru și atractiv pentru învățare, trecem prin universitate, an de an. Stând cuminți în banca noastră. Ne place autonomia universitară, nu vrem să ne atingă nimeni „cercul”, fragil desen pe nisipul timpului, și facem mai nimic pentru a da substanță etică propriei noastre existențe academice. Ne vedem de treabă. În timp ce colegi și colege din multe universități din Europa și din alte părți, inclusiv la noi, devin victime ale fraudei academice, ale proastei conduite academice, ale abuzului de funcție. Dar noi nu vrem să auzim de așa ceva. Nu vorbim de așa ceva. Nu construim relațiile de încredere și onestitate care dau substanță lumii noastre a cunoașterii. Vrem mereu să se „ocupe” alții de așa ceva. Sunt sigur că fiecare am avea ceva de spus. Avem experiență, expertiză. Dar ne interesează?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *